„Cartea aceasta încearcă să sugereze ceva tinerilor, câți s-or afla dornici de învechite povești, dar și vârstnicilor rămași tineri în cuget și simțiri. Tuturor acelora care, încercați de farmecele și cruzimile matematicii și mecanicii, vor dori să gândească și la tainele cromozomilor și galaxiilor, poate chiar la posibile egouri crescute existențial. Asta însă, fără să-și fi pierdut credința în sufletul de om… și de cățel, fie el cu stăpân, sau pribeag. Doar aceștia s-o citească. Ceilalți să nici nu încerce. M-ar râde, poate chiar m-ar dușmăni.” (Dan Romalo)

Ce sunt eu, de presimt și încerc să gândesc întreg universul? Nu cine sunt, ci ce sunt?

– De multe ori, încercările prin care treci nu-ți par ție atât de grele ca acelora care te privesc. Numai ce te așteaptă în viitor pare de temut. Când te afli în acțiune, în plin prezent, trăirile, chiar cele mai grele, par a se înșira normal. În unele împrejurări, chiar și moartea se înscrie firesc în imediat.
– E adevărat, și pe mine adesea mă îngrozește să privesc, să gândesc viitorul. Hotărârea clipei prezente atârnă atât de greu în configurarea viitorului, încât mereu mi-e frică să hotărăsc. Prea des las lucrurile să decurgă în voia lor.
– Dar viața te obligă, că vrei sau nu, la alegeri și hotărâri de fiece clipă. A nu alege, a nu hotărî în imediat, este și asta o alegere, o hotărâre care încheagă o filozofie și, prin asta, poate un destin greu de consecințe.
– Nu asta îmi anihilează încrederea în viață, ci faptul că mereu trebuie să decid cum să acționez, înainte însă de a cunoaște determinismele în care mă implic. Iar când a trecut această clipă de început, e deja prea târziu. Libertatea de a alege n-o ai decât atunci când încă nu știi în ce te implici; când încă nu ai temei în evaluarea consecințelor deciziei de luat. După ce ai fost angrenat în acțiune, nu mai ești decât pastă în laminorul vieții.

Natura, prin repetare, pare eternă. Uităm că la anul nu vor cânta aceiași greieri, că nu vor mai înflori aceleași flori. Și omul, prin urmașii săi, pare etern. Numai individul, prin moarte, pare un nimic, o clipă neîndestulată zvârlită prin eternități.

Refuz să văd răul acolo unde încă nu s-a arătat, unde nu a fost dovedit.